miercuri, 27 februarie 2013

Nu ne pasă


   Dimineaţă înainte de a pleca la serviciu am deschis televizorul  să văd ceva ştiri proaspete şi am văzut asta. Mai bine nu vedeam, dar pe principiul că e bine să ştim şi bune şi rele am să îmi exprim succint o părere proprie pe acestă temă.
   Animale s-au sacrificat şi se vor sacrifica mult timp de acum încolo, pentru că aproape că nu există om pe Planeta asta care să nu consume carne. În funcţie de ţară, de tradiţia şi obiceiurile acesteia, animalele sacrifcate sunt din diferite specii; la noi se consumă pui şi porc, la turci şi arabi oi şi capre, francezilor le plac fileurile de vită şi cal, chinezilor mâţele, şerpii, broaştele etc. Ba mai mult un trib din Papua Noua Guinee, biomi parcă se numeşte dacă îmi aduc bine aminte, consuma până nu de mult carne de om. Există suspiciuni că ar mai consuma şi în zilele noastre, în special carnea duşmanilor sau a celor ce se ocupă cu vrăjitoria. Deci carne se consumă, fiecare ia ce-i place, aşa că să nu facem vâlvă din faptul că era carne de cal sau de măgar, pentru că sunt consumatori de aşa ceva.
   Problema mare şi importantă este alta şi anume faptul că acea carne nu a fost supusă unui control sanitar veterinar şi cu siguranţă a ajuns ilegal prin vreun magazin sub denumirea de carne de vită “ambalată şi etichetată corepunzător”. Condiţiile în care au fost sacrificate animalele, cele de transport şi depozitare ale cărnii constituie un real pericol pentru consumatorii permisivi şi interesaţi mai mult de ce scot din gură decât ce bagă în ea. Ca de obicei autorităţile s-au autosesizat, ceva mai târziu ce-i drept, decât a făcut-o presa.
   Din punct de vedere al măcelarilor nu ştiu cum de au avut atâta cruzime, că mie mi se face milă şi când vad cum se taie un pui de găină, nu mai vorbesc de porcul sacrificat la sarbătorile de iarnă, nici măcar nu pot să mă uit. Îmi place carnea, dar e mai bine să nu fiu părtaş la obţinerea ei. Pe lângă cruzime mai este şi inconştienţa de a crea un focar de infecţie la marginea unui oraş mare pe unde bântuie câinii comunitari foarte prezenţi în vieţile noastre. Sper ca sancţiunile aplicate vinovaţilor, “dacă vor fi găsiţi vinovaţi”, să nu se rezume doar la sancţiuni disciplinare, sau contravenţionale modice.

marți, 26 februarie 2013

Nu e de bine



  
   Informaţia, tehnologia, oamenii şi lumea în general se află într-o continuă şi energică mişcare de evoluţie, iar noi vrem nu vrem trebuie să ţinem pasul, că altfel devenim depăşiţi din punct de vedere valoric, profesional şi social.
   În orice domeniu activăm ceea ce am învăţat în şcoală nu prea mai corespunde cu ce se mai găseşte astăzi în realitate, lucrurile au evoluat şi continuă să o facă spre surprinderea şi uneori neplăcerea noastră. Câţi dintre noi aveam acum 10-15 ani un computer în casă, cine se gândea că se va inventa internetul cu toate funcţiile sale, mail, facebook etc., atât de indispensabile în zilele noastre. Oricum cel mai puternic impact l-a avut telefonia mobilă, cel puţin la noi în România, unde şi cel mai necăjit om are un celular în buzunar, stă o zi flămând dar tot îşi încarcă o cartelă la două luni.
   Am participat zilele trecute la o întâlnire la care erau aproximativ 100-150 de persoane, din care 99% cu studii superioare, iar la un momentdat organizatorul acesteia ne-a cerut adresele de email pentru a ne transmite nişte informaţii destul de importante şi oarecum personalizate pe fiecare în parte. Mare mi-a fost mirarea, şi nu numai mie, când am aflat că mai mult de jumătate din cei prezenţi nu aveau o adresă de email, iar dintre aceştia câţiva nici nu ştiau ce înseamnă. Este o realitate crudă aş zice, în care dezinteresul faţă de noţiunile elementare ale unei societăţi moderne îşi face simţită prezenţa, din păcate. Nu e vina statului, primarului, ministrului etc., că eu, intelectual cu diplomă de licenţă nu am şi nici măcar nu ştiu ce este o adresă de email. Ne mirăm că suntem necivilizaţi, proşti şi săraci din vina cuiva, dar este numai vina noastră. Dacă noi, cei care am făcut şi facem ceva mai multă şcoală decât marea majoritate, nu cunoaştem bazele unei ţări moderne, atunci de ce ne mai mirăm că batem pasul pe loc!? E adevărat, cei la care fac referire au ceva ani de viaţă, dar nu este o scuză vârsta, asta înseamnă că s-au plafonat undeva, iar de aici încolo trăiesc cu trecutul şi prezentul în acelaşi timp, ceea ce nu prea e posibil.
   Pe lângă faptul că nu ştiu să folosească un calculator şi un pachet office&internet elementar, unii dintre ei mai au şi pretenţii de mai mult respect faţă de vârstă din partea celor mai tineri. Respect vârsta dumitale, dar dumneata respecţi faptul că sunt un om capabil să dezvolt ţara asta şi mai ales înţelegi importanţa acestui lucru? Binenţeles că şi dumneata ai ajutat la construirea  acestei societăţi, dar de ce te-ai oprit, ce te-a împins la dezinteres şi plafonare, societatea are nevoie de evoluţie constantă, iar viteza acesteia depinde de numărul membrilor ei care pot contribui pozitiv la acest lucru.
   Dacă un medic cu 30-40 ani de experienţă ar trata bolnavul de azi după reţete şi tratamente din anii ’40-’50-’60 pentru că aşa a învăţat în facultate, unde am fi acum, ca nivel de civilizaţie mă refer? Dar dacă nu am fi studiat fenomenele meteorologice, compoziţia solului, nivelul apelor freatice, importanţa factorilor de mediu asupra plantelor etc. şi am trăi cu aceeaşi idee veche şi falsă că atât a dat dumnezeu, ne-am situa mai sus pe scara civilizaţiei faţă de triburile active de astazi din Africa?

vineri, 22 februarie 2013

Bravo Mihai!

  
    Astăzi am asistat pentru a doua oară după mulţi ani la susţinerea unei teze de doctorat şi mi-a plăcut ce am văzut, am rămas impresionat de faptul că în spatele unei astfel de prezentări este o muncă titanică. Cel ce a prezentat se numeşte Stavarache Mihai şi este colegul meu de la Facultatea de Agricultură Iaşi, iar prin intermediul acestui blog îi mulţumesc că m-a invitat la un astfel de eveniment, că mi-a arătat ce înseamnă o muncă de intelectual depusă de-a lungul a trei ani şi prezentată în 30 de minute. Nu oricine poate face aşa ceva, este nevoie de multă responsabilitate, muncă enormă, program încărcat, dăruire, pasiune şi dorinţa de a ajunge acolo unde nici nu visezi.
    Astăzi, Mihai, ne-a arătat că un tânăr poate face foarte multe, poate studia, cerceta, munci, fără prea multe pretenţii, fără să se plângă sau să critice sistemul românesc de învăţământ. Eu îl cunosc mai puţin decât alţii, dar totuşi mi-am dat seama că este un om muncitor, serios şi cu mari aspiraţii, un om care face multe cu oferte puţine, un învingător şi nu un învins. Ştiu foarte bine că a efectuat stagiul de doctorat în cadrul programului POSDRU, ce promite multe dar face atât de puţine, însă Mihai a făcut oarecum abstarcţie de acest lucru şi şi-a făcut treaba cu conştiinciozitate iar greutăţile întâmpinate nu le-a făcut publice şi mai mult ca sigur nu le va face.
    Pentru cineva care nu activează într-un mediu academic este incredibil de înţeles o muncă de trei ani despre o singură plantă, lucerna. Da, Mihai a studiat această plantă timp de trei ani şi a scris despre asta 225 de pagini şi o prezentare ca la carte în PowerPoint. Cum poate lucerna să fie atât de complexă, cum este posibil ca o plantă furajeră să ofere atâtea informaţii de calitate, numai Mihai ştie acum cel mai bine răspunsurile la aceste întrebări, iar pentru aceste lucruri îi transmit sincere felicitări şi mult succes în cariera didactică pe care deja a îmbrăţişat-o. Păcat că România îşi bate joc de tinerii cercetători, oferindu-le atât de puţin în schimbul la atât de multe lucruri pe care doctoranzii ca Mihai le oferă lumii întregi.

joi, 21 februarie 2013

Vreau să devin....Bianca Drăguşanu


    Dovezi că "emisiunile de divertisment" din zilele noastre pomovează prostia, incultura, ţigăneala, curvăreala şi alte asemenea sunt destule, nu trebuie să le cauţi prea mult ci doar dacă eşti cât de cât cu capul pe umeri îţi dai seama de asta foarte repede. Problema cea mai mare este în rândul adolescenţilor care sunt foarte vulnerabili şi uşor influenţabili, iar pseudovedetele prezentate zi de zi la televizor devin, din păcate, exemple de viaţă. În acest caz nu trebuie să ne mai mire faptul că bacalaureatul se promovează destul de greu, numărul minorelor ce nasc este în creştere, şomajul este în continuă ascensiune, infracţionalitatea e prezentă oriunde, bunul simţ moare încet dar sigur, şi uite aşa televizorul îndobitoceşte aproape tot poporul.
   De la ce m-am aprins aşa? De la o ştire despre o fătucă care de doi ani se chinuie să arate ca Bianca Drăguşanu şi încă nu a reuşit. Straşnic ideal în viaţă!

miercuri, 13 februarie 2013

România medicală

   
   A fost şi un reportaj odată la TV, nu mai reţin data ca să vă dau linkul, despre pastile, mai exact despre cum se tratează românii cu medicamente.
   Normal ar fi ca să luăm pastile prescrise de medic, dar cum România nu este o ţară tocmai normală, noi, cetăţenii suferinzi de ce ne-am abate de la etichetă!? Nu ştiu, dar realitatea e crudă, tragică, naşpa sau orice alte cuvinte ce se aseamănă cu acestea.
   Să vedem cum se iau în România pastilele:

 1. După recomandările vecinei
  Ia şi tu, că eu am luat şi m-a ajutat foarte mult, mi-a trecut durerea ba chiar am prins şi ceva pofta de viaţă.

2. După recomadările rudelor din străinătate
    La noi în Germania/Italia/Congo/China etc etc. aceste pastile sunt forte bune şi au efect, trebuie să le iei şi tu şi te vei simţ ca nou. 

3. După internet
    Cu ce se tratează boala X? Cu pastilele Y. Bun, am găsit soluţia, iau şi eu medicamentele acestea.

4. După ureche
    Ştiu eu că de mult am luat X, Y, Z pastile şi mi-a trecut, ia să iau şi acum şi sigur îmi va trece.

5. După spusele medicului
    Niciodată!

6. După recomadările popei
    Întotdeauna!

Şi ne mai mirăm de ce suntem printre cardiacii, sifiliticii, hepaticii, diabeticii etc. fruntaşi ai europei.

marți, 12 februarie 2013

Facem închisoare sau nu mai facem?

  
    Andrei Năstase, fiul lui Andrian Năstase şi-a sărbătorit azi ziua de naştere şi ar fi vrut o îmbrăţişare de la tatăl său, dar nu a primit decât un simplu La mulţi ani, cum însuşi afirma.
   Am mai spus-o, o mai spun şi o voi mai spune, că nu am nici o legătura cu politica, nu sunt membru de partid, nu ştiu cu ce se mănâncă politica, aşa că pentru mine când vorbesc în acest post despre Adrian Năstase, îl consider un cetăţean al României, intelectual, avocat, profesor, care a greşit şi are de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a deciziei judecătorilor. Nu mă interesează că e membru PSD, USL..etc etc. 
   Deci, ca orice persoană cu cetăţenie română (vorbim strict de România), dacă ai încălcat legea, plăteşti mai mult sau mai puţin, în funcţie de cum este decizia magistraţilor. Aşa că, Adrian Năstase, domnul Adrian Năstase, că nu e orice sulică care doarme beat prin şanţuri sau bate copiii pe stradă, are de executat o perioadă de închisoare cu executare pentru că aşa au hotărât judecătorii analizând abaterile făcute. Închisoarea reprezintă un loc unde eşti privat de libertate şi de nişte drepturi şi unde raportul dintre drepturi şi obligaţii este favorabil în favoarea celor din urmă. Faptul că Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase, nu a reuşit să obţină o îmbrăţişare de la tatăl său, de ziua lui, nu e de mirat, pentu că tocmai în asta constă o pedeapsă cu închisoarea. 
   Închisoarea înseamnă că te privează (total sau parţial, după caz) de îmbrăţişări cu familia, ieşiri în oraş, sex, distracţie etc, iar prin asta cel încarcerat suferă ca drept pedeapsă pentru greşelile făcute. Pentru că dacă în închisoare te lasă să te îmbrăţişezi, să te pupi, să asculţi muzică la maxim, să faci sex când ai chef etc etc., atunci unde ar mai fi "suferinţa" pe care trebuie să o simţi ca data viitoare să nu faci faci prostii!? Închisoarea înseamnă pedeapsă, iar asta se traduce prin eliminarea totală sau parţială a unor plăceri de care cei în libertate au parte, iar cei închişi nu, pentru că altfel nu s-ar mai justifica detenţia.
   Ştiţi bancul:
   Bulă la închisoare, vine mă-sa în vizită:
   - Cum e Bulă?
   - Mamă, avem mâncare bună, TV, internet, sex o dată pe lună.
   - Bulă, dragu mamii, vezi mamă să te comporţi bine să nu te dea aştia afară.
Cam aşa e la noi.

vineri, 8 februarie 2013

Despre noi, bărbaţii

Aşa o fi?


1. Toţi bărbaţii sunt nişte copii
 Asta cam aşa este, ne dăm noi mari şi tari dar când suntem la fotbal, sau ne băgăm la un PC game, nu este nici o diferenţă de comportament între noi şi un copil de 7 ani.

2. Au nevoie de încurajări
 Cel puţin în cazul meu funcţionează, nu trebuie să mă cicălească soţia să fac un lucru, dar nici dacă nu mi-ar zice nimic parcă nu l-aş face.

3. Întorc capul după alte femei
Poate să zică şi cel mai fidel bărbat din lume că nu e aşa, că cine-l crede. Important e să rămâi doar cu privirea atunci când e cazul.

4. Bărbaţii vor să fie idolatrizaţi
Cărui bărbat nu-i plac expresiile „ Ce tare eşti”, „ Eşti aşa de puternic”, „Eşti îngerul meu păzitor” etc.

5. Sunt cei mai mari bucătari ai lumii
Jamie Oliver, Rudolph Van Veen, Gordon Ramsay, Anthony Bourdain, Antonio Passarelli, Horia Vîrlan etc., sunt dovada clară al acestui adevăr.

6. Bărbaţii nu înţeleg subtilităţile
Nu suntem cititori de gânduri ale femeilor, însă dacă ni se cere ceva ne conformăm.

7. "Trebuie sa vorbim despre noi"
Expresie care nu este chiar pe placul nostru, creează palpitaţii şi ne duce cu gândul că ceva nu merge în cuplu.
8. Bărbaţii sunt curajoşi
Aşa este, toate până la vizita la stomatolog.

9. Când o femeie încearcă o rochie care îi este strâmtă, se gândeşte că s-a îngrăşat. Când un bărbat încearcă nişte haine care sunt strâmte, se gândeşte că au intrat la apă.
Hmm...aici nu cred că e adevărat, mă consider o persoană autocritică, iar pe soţia mea nu aş jigni-o nici măcar în gând.

10. Bărbaţii detestă să facă cumpărături, preferă să cumpere ce le este mai aproape, indiferent de preţ.
Mie îmi place să fac cumpărături şi să mă plimb, aşa că distanţa nu e o problemă, cât despre preţ sunt destul de atent.

11.  Nu suportă să fie criticaţi
Nu e adevărat, îmi zici odată şi am priceput, îmi cer scuze dacă e cazul.

12. Sunt comozi
      Cine nu-i? Să fim serioşi.

Sursa de inspiratie.