Copiii fara etichete

vineri, 18 ianuarie 2013

Oare încep să devin alergic?




   Mi-am dat seama că încep să devin alergic la veninul de albine, ceea ce nu e bine deloc. De ce nu e bine, simplu, după cum am mai spus-o îmi plac albinele, am 11 stupi ai mei şi abia aştept sezonul activ să le îngrijesc şi totodată să le studiez mai bine.
   În 2010 când mi-am achiziţionat primii doi stupi, am luat câteva înţepături fără să fac grave reacţii alergice, doar umflarea zonei înţepate şi atât. Un an mai târziu mi-aduc aminte că am fost înţepat de 3-4 albine în zona feţei şi în afară de umflarea parţială a feţei nu am păţit nimic altceva. De anul trecut, lucrurile s-au schimbat şi organismul meu a început să devină mai sensibil la venin, drept dovadă de la o singură înţepătură mă înroşesc uşor la faţă, îmi curg ochii şi nasul şi am senzaţia de amorţire a cavităţii bucale. Chiar săptămâna trecută am administrat fiecarei familii de albine, câte 1kg de Apimel şi am luat o înţepătură în urma căreia au apărut reacţiile mai sus amintite.
   Eu ştiam din ce citisem şi auzisem că organismul uman ori e complet nonalergic, ori e alergic, ori din nonalergic poate deveni alergic, sau invers. Eu mă aşteptam să răman aşa imun, însă se pare că nu e cum vreau eu, iar în acest caz ori mă las de albine ori îmi iau măsuri sporite de protecţie, cum ar fi echipament adecvat şi pastile antilergice înainte de a intra în stupină. Cum prima variantă nu mă încântă absolut deloc, merg pe a doua, astfel încât să împac şi capra şi varza. Sper totuşi că organismul meu se pregăteşte pentru nonalergie şi că aceste reacţii la veninul albinelor sunt doar semne de acomodare pentru doze mai mari de venin. Oricum, nu e imposibil, în Sighetul Marmaţiei, dacă nu mă înşel, există un apiculor alergic (alergie de aceea care se tratează cu SMURD) şi are peste 100 de familii de albine, dar cu echipament si antialergice reuşeşte să ţină situaţia sub control, că, ce să-i faci, pasiunea-i pasiune şi implică riscuri.
   Dacă cineva cunoaşte metode eficiente şi rapide de a păcăli organismul de veninul albinelor îl rog să mi le împărtăşească şi promit că ofer pentru aceste informaţii un borcan de miere 100% naturală din stupina proprie.

Niciun comentariu: