marți, 29 ianuarie 2013

Ce mai mâncăm?




   Am mai spus-o şi o voi mai spune că atunci când sunt la cumpărături de produse alimentare sunt foarte atent la etichetă, în special la data de expirare şi mai ales la ingredientele ce se regăsesc în produsele respective. Am „alergie” când zăresc câte un „E” pe etichetă şi dacă am posibilitatea caut altceva similar sau renunţ la produsul respectiv. Spre exemplu, câteodată îmi mai vine poftă de mezeluri şi de fiecare dată citesc eticheta celor mai scumpe în speranţa că nu o să mai văd E-uri, dar n-am eu norocul acesta, aşa că renunţ aproape de fiecare dată. Singura diferenţă între un salam ieftin de 10 lei/kg şi unul de 40-50 lei/kg este aceea care face referire la procentul, aproape nesemnificativ, conţinutului în carne, în rest aceleaşi E-uri le găseşti la ambele categorii de salamuri. Zic procent aproape nesemnificativ, deoarece, dacă un salam ieftin are 20% carne, unul mult mai scump are 30-40%, iar diferenţa colosală de preţ este irelevantă. Practic, ori alegi să dai 10 lei, ori 50 lei  pe un kg de salam, până la urmă tot îţi intoxici organismul cu chimicale extrem de periculoase. Aşa că, mai bine renunţ şi mă orientez spre altceva, mai natural şi implicit mai sănătos.
   De vreo câteva zile s-a deschis la noi în oraş un magazin cu produse tradiţionale ţărăneşti, mai exact preparate din carne de porc, oaie şi capră şi curios din fire fiind, am luat ieri ceva de probă. A trecut cu brio, am aflat şi ceva informaţii despre procesul de fabricare, provenienţa animalelor, condimente folosite, metoda de conservare şi am ajuns la o concluzie: 100% ecologic. Chiar dacă e mai scump cu 10-15 lei pe kg, faţă de ceea ce se găseşte în marile magazine, prefer să cumpăr mai puţin, mai sănătos, mai hrănitor şi mai bun, pentru că este sufiecient aerul poluat ce-l respir, nu mai e nevoie să-mi otrăvesc organismul cu „E-uri alimentare”.
   Un alt aliment care mie îmi place, dar nu cumpăr, este salata de icre, impropriu denumită aşa, pentru că mai corect ar fi să se denumească salată de agenţi de îngroşare şi conservaţi cu maxim 10% icre.
   Să mai vorbesc de pâinea noastră cea de toate zilele, plină de afânatori, emulgatori şi alte cele, făcută din făină cu aceleaşi ingrediente ( da, citiţi eticheta unei pungi de făină de grâu de pe rafturile magazinelor şi vă lămuriţi; nu toate sunt aşa, dar trebuie atenţie), nu mai are sens  pentru că nu mai cumpăr pâine de când mi-am cumpărat maşină de făcut pâine.
   Sfatul meu e să citiţi cu atenţie etichetele produselor alimentare, pentru că dacă voi nu aveţi grijă de propria persoană, altcineva n-o va face.

luni, 28 ianuarie 2013

De prin târgul auto




   Duminică am dat o raită prin târgul de maşini din Iaşi, am mers cu cineva care voia să-şi achiziţioneze un autoturism nici prea ieftin, nici prea scump, dar care să-i satisfacă unele nevoi de transport. În general ne-am uitat la cele cu preţuri până-n 2000 de euro, motorizare pe benzină, motor relativ micuţ, maxim 1600cmc, iar oferta era destul de bogată pentru o zi geroasă de iarnă, cu multă gheaţă şi zăpadă pe şosele.
   Am ajuns pe la orele 09:00 şi ne-am apucat să strabatem de la un capăt la altul târgul, în căutarea celor mai bune oferte. Prima dată atenţia mi-a fost atrasă de un renault kangoo 1.2 benzină, din anul 1999, neînmatriculat în România, arăta bine, întreţinut, doar că ni s-a părut motorul prea mic pentru caroseria destul de lungă şi înaltă, aşa că am mers mai departe. Preţul era 1800 euro negociabil.
   Am mai văzut un vw golf III din 1996, motor de 1,4 benzină, 1800 euro, înmatriculat în România, dar nu-l vindea proprietarul, actele erau pe numele altcuiva (cică al verişorului) şi totuşi cam bătrânică (17 ani).
   Am „pus ochii” pe un matiz, arăta super bine la exterior-interior, nici un pic de rugină, maşina din 2004, 1400 euro, 113 000 km, dar am avut inspiraţia să deschid capota fapt ce l-a cam iritat pe proprietar, al patrulea după cartea de indentitate a maşinii. Posesor de matiz fiind am vrut să văd dacă observ vreo diferenţă între al meu şi cel din târg, n-am observat-o pentru că proprietarul, al patrulea, mi-a zis că are o problemă la motor etc. Am plecat, miraţi fiind de aspectul impecabil al maşinii dar de numeroasele probleme ale motoraşului.
   Am mai văzut o dacia solentza, pe care se cereau 1000 de euro, dar se vedea de la o poştă că era revopsită partea din spate de către cineva care nu are nici o treabă cu tinichigeria auto. Nu mai intru în detalii, treabă tipic românească.
   La final ne-am oprit asupra unui ford fiesta din 2002, motor 1.2 benzină, proaspăt adusă din Germania. Fără pic de rugină, interior impecabil, sunetul motorului crea urechii o adevărată plăcere, se cereau 1750 euro, dar am convenit ca după efectuarea RAR-ului şi plata taxei de înmatriculare să ne auzim la telefon şi să stabilim dacă facem sau nu tranzacţia de vânzare cumpărare.
   Concluzia principală ce o trag din această incursiune printr-un târg auto, este aceea că românul, în general, încearcă să ascundă eventualele defecte ale maşinii, să o vândă cât mai scump şi fără acte în regulă.

joi, 24 ianuarie 2013

Câteva informaţii şi sugestii despre şi pentru ziua de 24 ianuarie




   Ştim cu toţii că azi 24 ianuarie, ca în fiecare an de altfel din 1859 încoace, sărbătorim formarea statului român modern prin unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
   Primii paşi către unire s-au făcut odată cu evenimentele revoluţiei de la 1848, care - deşi a fost înăbuşită - a demonstrat în mod categoric dorinţa de independenţă şi de unitate a românilor. Din păcate, neţinând cont de interesele poporului român, Imperiul Otoman şi Rusia Ţaristă au încheiat la Balta Liman (cartier în Constantinopol), în primăvara anului 1849, o convenţie valabilă şapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea convenţie se stabilea că domnitorii celor două ţări româneşti să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman şi să fie numiţi direct de sultan, cu acordul puterii “protectoare” - Rusia Ţaristă. De asemenea, pentru acei şapte ani, adunările obşteşti se suspendau, locul acestora fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, această nouă conducere fiind “aparată” prin aducerea a cate 25.000 de soldaţi în fiecare dintre ţări. Sursa.
   Ca în fiecare an în municipiul Iaşi, mai exact în Piaţa Unirii, au loc evenimente închinate Marii Uniri, ce constau în discursuri ale oficialităţilor, depuneri de coroane de flori, onoruri militare, iar la final acţiunea se încheie cu celebra horă a unirii.
   În ultimii ani, datorită tensiunilor dintre partidele politice, condiţiilor de austeritate impuse, disponibilizărilor etc., oficialităţile au cam fost huiduite la această sărbătoare, drept urmare anul acesta preşedintele ţării nu a mai participat. Nu a impresionat pe nimeni, nu i-a simţit nimeni lipsa, a avut cine-l înlocui şi treaba a mers mai departe cu mult mai puţine huiduieli.
   Ce vreau să subliniez este faptul că, ar fi bine, şi Consiliul judeţean ar fi trebuit să facă deja asta, ca pe lângă discursurile politicienilor, să poată încăpea şi cele ale unor istorici, academicieni, profesori, care sunt mult mai în temă şi mai informaţi cu privire la evenimentele petrecute pe 24 ianuarie 1859. Ar fi mai interesant şi mai constructiv pentru toată lumea să afle sau să-şi reamintească fragmente din viaţa domniei lui Alexandru Ioan Cuza, evenimente petrecute în acele vremuri etc. de la persoane care studiază istoria, pentru că am o mare îndoială că politicienii sunt capabile să ofere astfel de informaţii. Pentru că o sărbătoare o cinstim prin reamintirea evenimentelor petrecute în perioada ce a devenit sărbătoare.
   L-am auzit pe primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, cum rostea nişte texte cam pe dinafară cu ce se întâmpla în Piaţa Unirii, iar la un momentdat a luat-o serios pe arătură vorbind despre modernizarea aeroportului de la Iaşi, crearea de locuri de muncă, lipsa fondurilor şi alte lucruri ce n-aveau nici o legătură cu sărbătoarea de astăzi. Mie îmi miroase a lipsă de respect, interes, altul decât naţional, lipsă de cultură şi de respectare a valorilor şi tradiţiilor.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Internetul bate cartea?




   Am auzit la un post de radio un reportaj în care întrebarea principală, care mi-a atras şi atenţia de altfel, era cam aşa: „Internetul bate cartea?”. Răspunsurile au fost împărţite într-un mod nu tocmai egal proporţional, ci în favoarea „internetului agresiv” procentul era favorabil. Mulţi afirmau că în zilele noastre omul găseşte informaţia, de fapt o caută prima dată, pe internet. Este adevărat, însă nu trebuie să zicem că internetul bate cartea, pentru că fiecare îşi are locul său, iar mie îmi place să cred, şi consider că aşa e corect, faptul că internetul formează o punte de legătură cu cărţile.
   Ce te interesează, cauţi mai întâi pe internet şi obţii o informaţie succintă pe care o completezi cu ajutorul cărţilor, pentru că în ele găseşti informaţia completă şi detaliată. Fiecare trebuie să aibă în casă o bibliotecă cât de mică, dar trebuie să existe, pentru că aceasta reprezintă un semn al educaţiei, civilizaţiei, respectului, gândirii şi optimismului. Nu trebuie să adoptăm ideea că dacă suntem non-stop conectaţi la internet, cărţile nu ne mai sunt de folos, pentru că omul a scris cartea, iar cartea l-a făcut om, asta ca să fiu aşa puţin filozof.
   Chiar mă întrebam de multe ori dacă oamenii mai au fişe la biblioteci şi mă gândeam că trebuie să mai aibă pentru că altfel s-ar închide, însă numărul lor scade şi e mereu în sădere, din păcate. Recunosc, nici eu nu am, dar nu dau înapoi când văd pe rafturile librăriilor, marilor magazine sau pe internet,  o carte care-mi trezeşte interesul, nu stau pe gânduri şi o cumpăr. De curând am achiziţionat de la Libris două cărţi foarte interesante, pe care vi le recomand să le citiţi, este vorba despre Jurnalul Annei Frank şi Un veac de singurătate. Le-am descoperit citind acest blog, am căutat mai multe informaţii despre ele şi uite aşa am ajuns să le am în bibliotecă. Uite că am dat şi un exemplu al punţii de legătură dintre internet şi cărţi, despre care am amintit mai sus.
   Voi ce ziceţi, internetul bate cartea?

marți, 22 ianuarie 2013

Despre facebook




   De mult vroiam să scriu un articol desprea reţeaua de socializare super-mega cunoscută, Facebook şi mai ales despre faptul că are mai multe dezavantaje decat avantaje pentru utilizatori. Recunosc, am şi eu cont, dar am redus considerabil timpul petrecut pe facebook, ba chiar am elimitat şi fotografiile personale în ideea de a folosi timpul într-un mod cât mai constructiv cu putinţă şi totodată de a-mi proteja informaţiile despre propria persoană.
   Când ajungeam acasă de la servici, după maxim o oră deschideam laptopul şi mă conectam pe facebook până seara târziu, în weekenduri de dimineaţă până seara facebook, nu mai citeam, nu mai vedeam un film, cu copilul mă jucam aşa „printre rânduri”, cu alte cuvinte pierdeam timp preţios din viaţa asta şi aşa scurtă. Primeam tot felul de cereri de prietenie de la necunoscuţi, acces la pozele cu mine şi familia mea avea oricine, aşa că am zis stop, nu definitiv dar foarte limitat.
   În 2011 am participat la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului şi mă aşteptam să îmi revăd colegii cu emoţie, să aflu lucruri noi despre ei, dar datorită facebook-ului care mi-a oferit toate aceste informaţii de-a lungul anilor, întâlnirea a decurs normal, ca între nişte oameni care ştiau totul unii despre alţii, astfel încât că, cu greu am găsit subiecte de conversaţie.
   Nu de puţine ori s-a scris despre femei şi copii răpiţi, căsnicii destrămate, divorţuri, certuri, cazuri de şantaj, fotografii personale ajunse pe mâna persoanelor dubioase, iar răspunzător pentru toate astea e facebook-ul. Mai mult, am citi şi azi un articol despre un cuplu ajuns la închisoare datorită acestui site de socializare, prin publicarea unor fotografii şi dezvăluirea de informaţii confidenţiale din viaţa lor. Vezi aici.
   Intimitatea nu-ţi mai este respectată, datele nu mai sunt confidenţiale, oricine te poate urmări, şantaja, aborda, minţi etc. Este întradevăr un site de socializare, care cere în schimb multe şi oferă puţine.
   Da, facebook este bun pentru promovarea unui site, blog, a unei afaceri, emisiuni, dar nu sunt de acord cu oferirea spre vizualizare a datelor şi fotografiilor cu caracter personal, care ţin de propria persoană, pentru că în acest caz face mai mult rău decât bine.
   Mai aruncaţi o privire aici şi aici .